Deputații europeni au reconfirmat necesitatea de continuare a reformelor în R. Moldova
16:47 | 18.05.2016 Categorie: Politică
Chişinău, 18 mai. /MOLDPRES/. Deputații europeni au reconfirmat necesitatea de continuare a reformelor şi menţinerea cursului european al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.
O declarație în acest a fost făcută astăzi de către europarlamentarul, Andi Cristea, după ședința Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova, care se desfășoară în zilele de 18-19 mai, la Chișinău.
Potrivit oficialului, în cadrul întrunirii comune au fost discutate subiecte privind starea actuală a cooperării UE-RM, progresele înregistrate în implementarea agendei de reforme și situația financiară.
„Am identificat progrese, totuşi mai sînt necesare reforme, acţiuni concrete în lupta cu corupţia, depolitizarea instituţiilor şi depăşirea vulnerabilităţii sistemului bancar. Toate acestea trebuie să fie îndeplinite nu doar formal, dar şi din punct de vedere calitativ, pentru a reconfirma atît încrederea partenerilor europeni, cît şi a cetăţenilor moldoveni”, a declarat europarlamentarul Andi Cristea.
Copreședintele Comitetului Parlamentar din partea R. Moldova, deputatul Mihai Ghimpu, a susţinut că guvernarea ar fi determinată să reîntoarcă încrederea partenerilor europeni şi pentru asta „este nevoie de semnarea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional, precum şi implementarea continuă a reformelor. Cunoaştem despre existenţa mai multor restanţe, dar astăzi am prezentat şi reuşitele obţinute într-un timp destul de scurt. Sînt sigur că la următoarea reuniune, care va avea loc în toamna acestui an la Bruxelles, rezultatele vor fi mai bune”, a spus Ghimpu.
Tot astăzi, după ședința Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova a fost adoptată o declarație finală a celei de-a 2-a reuniuni, care conține o serie de recomandări adresate autorităţilor R. Moldova și Comisiei Europene.
Comitetul Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova se reuneşte de două ori pe an, la Bruxelles şi la Chișinău. Prima reuniune a forului a avut loc la Bruxelles, în perioada 21-22 septembrie 2015.
(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)