Transferurile de peste hotare către persoane fizice au atins în aprilie nivelul maxim din acest an
18:22 | 31.05.2016 Categorie: Economie
Chişinău, 31 mai /MOLDPRES/. Persoanele fizice (rezidente şi nerezidente) au primit în luna aprilie prin băncile din Republica Moldova valută în sumă echivalentă cu circa 102 milioane de dolari SUA, cu aproape 2,0 la sută mai puțin decît în aceeași perioadă a anului precedent. Este cel mai înalt nivel din acest an, însă încă departe de sumele înregistrate în anii dinaintea crizei, informează MOLDPRES cu referire la date ale Băncii Naționale a Moldovei.
Valoarea transferurilor de mijloace bănești către persoane fizice urmează trendul de creștere din anul trecut și a atins în luna aprilie nivelul maxim din acest an, după ce în ianuarie remiterile brute s-au cifrat la 65 milioane de dolari SUA. În patru luni 2016, prin băncile moldovenești au fost transferate persoanelor fizice mijloace bănești în sumă de 354 milioane de dolari SUA, cu 18 milioane mai puțin decît în aceeași perioadă a anului precedent.
Sumele sînt recalculate din valuta originală a transferului în dolari SUA la cursul oficial al BNM la data efectuării transferului. De menţionat că atît provenienţa, cît şi destinaţia acestor sume pot fi diferite. Ele includ, pe lîngă remiterile migranţilor moldoveni ce muncesc peste hotarele ţării, şi alte transferuri valutare.
Potrivit Biroului Național de Statistică, ”transferurile băneşti din afara ţării rămîn a fi o sursă semnificativă pentru bugetul gospodăriilor. În medie, acestea au reprezentat în anul trecut 17,4% din total venituri sau cu 0,2 puncte procentuale mai puţin comparativ cu anul 2014”.
(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan)