ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ploile torenţiale au cauzat prejudicii grave în oraşul Ceadîr-Lunga

10:48 | 14.06.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 14 iun. /MOLDPRES/. Zeci de gospodării din oraşul Ceadîr-Lunga au fost afectate de ploile torenţiale din seara zilei de ieri. Potrivit autorităţilor din UTA Gagauz-Yeri, au fost inundate case, beciuri şi grădini, cinci case au fost distruse, iar 21 de persoane au fost evacuate, comunică MOLDPRES.

De aseară şi pînă la ora actuală la Ceadîr-Lunga se află echipele Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (SPCSE). Pentru acţiunile de evacuare, pompare a apei şi alte măsuri de lichidare a consecinţelor ploii au fost antrenaţi peste 40 de salvatori şi pompieri, autospeciale şi motopompe, forţe ale subdiviziunilor din Ceadîr-Lunga, Comrat şi Cahul. Situaţia va fi monitorizată pînă la lichidarea totală a consecinţelor de către conducerea SPCSE, care se află la faţa locului.

Potrivit ultimelor informații operative ale SPCSE, în urma lucrărilor de lichidare a urmărilor intemperiei din această noapte s-a constatat că au fost afectate peste 50 de gospodării din sectorul particular.

În unele gospodării nivelul apei a ajuns la 1 m și mai mult. La cinci case construite din lut, dintre care două erau nelocuibile, s-au prăbuşit pereţii. Persoanele evacuate, inclusiv patru copii, au fost cazate într-un centru medical din oraş şi pe la rude. În dimineaţa zilei, la lucrările de lichidare a inundaţiilor s-au implicat şi serviciile orăşeneşti, iar ordinea publică este menţinută de Inspectoratul teritorial de poliţie.

Astăzi, la ora 15.00, urmează să se întrunească în şedinţă Comisia pentru situaţii excepţionale a autonomiei care va face un raport preliminar în legătură cu prejudiciile cauzate de ploi oraşului.

Potrivit datelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în seara zilei de 13 iunie, la Postul de observare meteorologică din Ceadîr-Lunga au fost înregistrate circa 69 mm de precipitații căzute în decurs de două ore, ceea ce constituie norma pentru aproape 1,5 luni.

(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)

img16004725

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!