În R. Moldova a fost marcată Ziua Mondială a Donatorului de Sînge
12:21 | 14.06.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 14 iun. /MOLDPRES/. Mai multe acţiuni cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sînge s-au desfăşurat astăzi în diferite localităţi ale ţării. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Sănătăţii în comun cu Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui, informează MOLDPRES.
Puncte de colectare a sîngelui au fost organizate în toate sectoarele capitalei, la Bălţi şi Cahul, unde au avut loc ceremonii de premiere a celor mai activi donatori şi programe artistice.
Alte localităţi din ţară au marcat Ziua Donatorului de Sînge în perioada 1-14 iunie, în cadrul campaniei naţionale de promovare şi recrutare a donatorilor de sînge.
În context, Centrul Naţional de Transfuzie a Sîngelui a lansat un apel către toată populaţia ţării să-şi arate solidaritatea faţă de cei care au nevoie de sînge şi să contribuie la salvarea unei vieţi.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, în R. Moldova necesităţile terapiei hemotransfuzionale sînt acoperite integral, fiind colectate anual circa 80 mii de donări ce asigură aproximativ 130 mii de bolnavi. Din aceste 80 mii de donări circa 56 de mii sînt asigurate de către donatorii voluntari.
Ministerul şi-a propus să sporească în continuare numărul donărilor voluntare sistematice, statistica anilor trecuţi fiind destul de încurajatoare: în anul 2005 doar 14 la sută erau donări voluntare, iar restul de la rude, pe cînd în 2015 donările voluntare au constituit 70% din total.
(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)