ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul de Externe Andrei Galbur a participat la Conferinţa privind economia albastră a Mării Negre

15:04 | 14.06.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 14 iun. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a participat astăzi, la Odesa, la cea de-a treia Conferinţă dedicată economiei albastre a Mării Negre, organizată în comun de Comisia Europeană şi Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei sub motto-ul: „Spre o integrare mai bună”, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

În cadrul evenimentului, participanţii au discutat despre ultimele evoluţii şi provocări în regiunea bazinului Mării Negre, asigurarea unei sinergii crescînde a economiilor ţărilor riverane şi valorificarea potenţialului socio-economic şi turistic a regiunii.

În intervenţia sa, viceprim-ministrul Andrei Galbur a subliniat necesitatea consolidării rolului bazinului Mării Negre în plan regional şi internaţional, în vederea obţinerii unor rezultate concrete de ordin economic, ce ar răspunde aşteptărilor cetăţenilor cu privire la creşterea economică, atragerea investiţiilor şi crearea locurilor de muncă. În acest sens, a fost punctată necesitatea implementării proiectelor în domeniul infrastructurii transportului, ceea ce ar asigura extinderea şi îmbunătăţirea infrastructurii existente şi ar garanta dezvoltarea durabilă a regiunii, în particular sectoarele turismului şi valorificarea patrimoniului cultural al ţărilor în concordanţă cu noţiunile Economiei şi Creşterii Albastre.

În marja conferinţei, oficialul moldovean a avut o întrevedere bilaterală cu Karmenu Vella, Comisarul UE pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit. În cadrul întîlnirii a fost reafirmat angajamentul Republicii Moldova de a continua reformele şi modernizarea ţării prin implementarea susţinută a prevederilor Acordului de Asociere.

(Editor A. Răileanu)

img16004740

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!