Premierul solicită elaborarea unui pachet de legi pentru combaterea faptelor de violență în familie
17:23 | 22.06.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat, în debutul ședinței Guvernului de astăzi, factorilor de decizie din mai multe ministere crearea unui grup de lucru în vederea elaborării unui pachet de legi pentru combaterea faptelor de violență în familie, informează MOLDPRERS.
”Cred că a venit vremea să reglementăm o problemă care afectează grav societatea noastră. Este vorba de violența în familie. Este o problemă reală. Zilnic vedeți în media femei bătute, copii abuzați, și parcă agresorii ne rîd în față”, a menționat premierul.
Aproximativ 13 la sută din infracțiuni reprezintă violența domestică. ”Este o cifră strigătoare la cer”, a mai spus prim-ministrul, care a adăugat că legislația este prea permisivă cu cei care își agresează rudele. „Problema e complexă, avem nevoie de creșterea pedepselor, dar avem nevoie și să dăm persoanelor abuzate șanse reale pentru a-și construi viața departe de agresori. Crearea de adăposturi sau majorarea pedepselor este insuficientă”, a subliniat premierul Filip.
(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)