ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul a dispus crearea unei echipe de negociatori pentru demararea discuțiilor privind noul Memorandum cu FMI

18:59 | 04.07.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 4 iul. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a semnat, astăzi, o dispoziţie prin care a fost creat Grupul de negociatori pentru participarea la negocierea noului Memorandum cu privire la politicile economice şi financiare între Guvernul Republicii Moldova şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), informează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului. 

Potrivit dispoziţiei, Grupul de negociatori va fi condus de Octavian Calmîc, viceprim-ministru, ministru al Economiei. În componenţa acestuia au fost incluși ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, Stela Grigoraş şi Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Sergiu Cioclea. 

Prin aceeaşi dispoziție a fost instituit Grupul de lucru pentru examinarea şi elaborarea programului strategic de susţinere financiară de către FMI, sub conducerea viceministrului Economiei, Vitalie Iurcu. Acesta va fi compus din 20 de persoane, între care Secretarul general al Guvernului, Consilierul principal de Stat al Prim-ministrului pe politici de dezvoltare, administraţie publică şi cooperare internaţională, viceminiştri, dar şi mai mulţi funcţionari din cadrul instituţiilor responsabile. 

Conform dispoziției semnate de Premierul Pavel Filip, Grupul de negociatori va demara procesul de identificare şi coordonare a priorităţilor Guvernului, care vor face parte din proiectul noului Memorandum. De asemenea, Grupul va  negocia şi va prezenta spre aprobare proiectul noului Memorandum cu privire la politicile economice şi financiare între Guvernul Republicii Moldova şi FMI. 

Totodată, Grupul de lucru va asista echipa de negociatori în procesul de pregătire a proiectului Memorandumului, precum şi în procesul de negociere a acestuia şi va  elabora propuneri în vederea executării tuturor angajamentelor asumate. 

Amintim că, în perioada 5-15 iulie 2016, la Chișinău se va afla o nouă misiune a Fondului Monetar Internațional.

(Editor M. Jantovan)

img16005407

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!