A fost inaugurat Complexul memorial consacrat victimelor represiunilor politice din raionul Căușeni
17:03 | 06.07.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 6 iul. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a participat astăzi la inaugurarea Complexului memorial consacrat victimelor represiunilor politice din raionul Căușeni, a comunicat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.
Acțiunea a fost organizată inclusiv în contextul Zilei victimelor stalinismului, instituită prin Hotărîrea Parlamentului nr.433-XII din 22 decembrie 1990.
În discursul său, șeful statului a afirmat că „prin asumarea în întregime a trecutului păstrăm vie amintirea momentelor definitorii pentru istoria unui stat.” În acest sens, evenimentul s-a pliat dezideratelor stipulate în Decretul privind Ziua comemorării victimelor stalinismului, semnat la 1 iulie 2016.
De asemenea, la ora 10.00, potrivit prevederilor aceluiași Decret, a fost cinstită memoria celor care au trecut prin calvarul deportărilor prin păstrarea unui moment de reculegere.
Președintele Timofti a făcut referire la consecințele tragice pe care le-au avut deportările asupra populației băștinașe și a specificat efectele acestora, care au fost imediate și de durată, fiind deopotrivă de ample.
La final, Președintele Republicii Moldova și-a exprimat încrederea că astfel de momente tragice nu se vor mai repeta.
(Editor L. Alcază)