Veaceslav Zaporojan a fost numit judecător la Curtea Constituțională din partea Guvernului
18:04 | 06.07.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 6 iul. /MOLDPRES/. În cadrul şedinţei de astăzi a Cabinetului de miniştri, Veaceslav Zaporojan a fost desemnat în calitate de judecător la Curtea Constituțională, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.
Premierul Pavel Filip a menţionat că, în pofida unor controverse publice legate de această numire, concursul pentru selectarea candidaturii respective a fost unul transparent, iar societatea civilă împărtășește această opinie.
„Guvernul trebuie să evalueze numirile pe care le face pe criterii de profesionalism, nu pe criterii politicianiste. Din verificările pe care le-am făcut, concursul a fost organizat corect, iar domnul Zaporojan corespunde criteriilor necesare pentru a ocupa aceasta funcție înaltă și de responsabilitate”, a declarat Pavel Filip.
Prim-ministrul a ţinut să mulţumească societății civile pentru schimbul de opinii pe care le-a avut în legătură cu acest subiect și pentru implicarea în desfășurarea concursului în mod transparent.
(Editor L. Alcază)