ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cetăţenii aflaţi în străinătate nu vor putea vota on-line la alegerile prezidențiale

16:04 | 14.07.2016 Categorie: Politică

Chişinău, 14 iul. /MOLDPRES/. Cetăţenii R. Moldova aflaţi în străinătate vor putea să participe la alegerile prezidențiale din 30 octombrie curent doar în cadrul secţiilor de votare, nu şi în mod on-line, a precizat astăzi Comisia Electorală Centrală (CEC), informează MOLDPRES. 

Potrivit Serviciului de presă al CEC, persoanele care în ziua alegerilor se vor afla în străinătate și intenționează să voteze au posibilitatea doar să se înregistreze on-line, în prealabil. „Scopul principal al procedurii este de a identifica concentrațiile majore de alegători, în vederea constituirii secțiilor de votare suplimentare, în afara celor ce vor fi deschise pe lîngă misiunile diplomatice și oficiile consulare”, a comunicat sursa citată.

Conform procedurii, cetățenii care s-au înregistrat în prealabil vor fi automat eliminaţi din lista electorală de bază după locul de domiciliu din R. Moldova. Această radiere va fi temporară și va fi valabilă doar pentru alegerile prezidențiale din anul curent. „După finalizarea perioadei de înregistrare, informația privind numărul de cetățeni care s-au înregistrat în prealabil va fi transmisă Guvernului pentru luarea deciziei asupra necesității deschiderii secțiilor de votare suplimentare”, a specificat aceeaşi sursă.

În acelaşi timp, persoanele care în ziua alegerilor se vor afla peste hotarele țării, și care, din diferite motive, nu s-au înregistrat în prealabil își vor putea exercita dreptul de vot, prezentîndu-se la orice secție de votare constituită în afara țării.

(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)

img16005704

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!