ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Necrolog. Petru Soltan

11:02 | 18.07.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 iul. /MOLDPRES/. Cu regret şi durere în suflet am aflat despre trecerea în nefiinţă a academicianului Petru Soltan (29.06.1931 – 15.07.2016), doctor habilitat în științe fizico-matematice, profesor universitar, membru al Prezidiului Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi deputat în primul Parlament al Republicii Moldova (1990–1994). 

Petru Soltan a fost fondatorul şcolii ştiinţifice „Teoria mulţimilor d-convexe și aplicaţiile matematicilor”, efectuînd cercetări valoroase în domeniile geometriei, topologiei, ciberneticii matematice, matematicii aplicate. Pentru performanţele obţinute, Academicianul a fost distins cu titlul de „Om Emerit”, Laureat al Premiului de Stat în domeniul Ştiinţei, precum și cu cea mai înaltă distincție de stat – „Ordinul Republicii”.

Contribuţia sa la dezvoltarea ştiinţelor fizico-matematice a fost înalt apreciată atît în ţară, cît şi peste hotare, fiind desemnat membru de onoare, profesor onorific şi Doctor Honoris Causa a mai multor universităţi prestigioase.

Academicianul Petru Soltan rămîne un model de Om care s-a dăruit ştiinţei, culturii şi educaţiei patriotice a tinerei generații, fiind, în același timp, unul dintre inițiatorii mișcării de renaștere națională, o personalitate eminentă a vieții publice, un exemplu pentru generația actuală și pentru cele viitoare.

Exprimăm sincere condoleanţe familiei, rudelor, prietenilor şi tuturor celor care i-au fost aproape.

Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Nicolae Timofti, Preşedintele Republicii Moldova
Pavel Filip, Prim-ministrul Republicii Moldova
Andrian Candu, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova
Gheorghe Duca, Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei

(Editor L. Alcază)

img16005790

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!