Pavel Filip: Votul de astăzi ne încurajează mai departe să muncim și mai serios ca pînă acum
18:39 | 27.07.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 27 iul. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip, în debutul şedinţei de astăzi, a felicitat Cabinetul de miniştri pentru rezultatul extraordinar obţinut în procesul de negociere cu experţii Fondului Monetar Internaţional şi convenirea asupra unui acord, de tip Staff Level Agreement cu instituţia financiară. Totodată, Premierul a mulțumit celor implicați în discuții pentru eforturile depuse, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.
„Aceasta este prima parte, este evident că în continuare trebuie să muncim și mai mult pentru ca pînă la Bordul FMI avem de realizat angajamentele care ni le-am asumat, de aceea, eu cred că în plin sens, reformele vor fi realizate în a doua jumătate a anului astfel încît ele să fie simțite”, a menţionat Pavel Filip.
În timpul ședinței, Premierul s-a referit şi la trecerea cu brio peste moţiunea de cenzură înaintată de opoziţia parlamentară şi posibilitatea de a continua realizarea obiectivelor trasate la începutul mandatului. Șeful Cabinetului de miniștri a apreciat moțiunea discutată astăzi drept o acțiune demagogică, fără propuneri constructive privind asigurarea dezvoltării durabile a Republicii Moldova.
„Vom merge ori de cîte ori este nevoie să discutăm cu parlamentarii, chiar dacă avem discuții foarte strînse, nu doar odată pe săptămînă, cu majoritatea parlamentară. Votul de astăzi ne încurajează mai departe să muncim și mai serios ca pînă acum”, a conchis Premierul.
(Editor L. Alcază)