ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul Afacerilor Externe a avut o întrevedere cu președintele TIKA

13:48 | 23.08.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 aug. /MOLDPRES/. În cadrul vizitei oficiale în Republica Turcia, vicepremierul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu preşedintele Agenţiei Turce pentru  Cooperare şi Coordonare (TIKA), Serdar Çam, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.

Ministrul Andrei Galbur a apreciat înalt acţiunile întreprinse de Guvernul Republicii Turcia în vederea consolidării cooperării bilaterale prin prisma programelor TIKA, realizate pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în special, în astfel de domenii prioritare precum ocrotirea sănătăţi, educaţie, protecţia mediului ambiant, agricultură şi siguranţa alimentelor.

Un subiect distinct al discuției a fost inițierea proiectelor destinate restaurării și punerii în valoare a monumentelor istorice medievale - cetatea Tighina şi complexul muzeal “Orheiul Vechi”, situri ale patrimoniului cultural-istoric comun.

La întrevedere a participat deputatul în Parlamentul Republicii Moldova Corneliu Dudnic, care a reiterat doleanța populației din sudul țării privind implementarea, cu suportul TIKA, a proiectului construcției apeductului în orașul Vulcănești.

(Editor M. Jantovan)

img16006735

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!