ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Zilele de 29 și 30 august au fost declarate zile de odihnă

17:48 | 24.08.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 24 aug. /MOLDPRES/. Zilele de 29 și 30 august din 2016 au fost declarate zile de odihnă, printr-o hotărîre aprobată astăzi în cadrul şedinţei Cabinetului de miniştri, informează MOLDPRES.

Astfel, moldovenii vor avea cinci zile libere în legătură cu Ziua Independenței și sărbătoarea ”Limba Noastră”.

Proiectul prevede ca 29 și 30 august să fie considerate zile de odihnă, iar zilele de sîmbătă, 24 septembrie și 22 octombrie 2016, zile lucrătoare.

În deschiderea ședinței Guvernului, prim-ministrul Pavel Filip a solicitat conducerii Ministerului Afacerilor Interne, în particular Poliției de Frontieră, dar și Serviciului Vamal, să întreprindă toate măsurile pentru fluidizarea traficului la frontieră în legătură cu faptul că în perioada 27-31 august mulți dintre moldoveni vor decide să petreacă această mini-vacanță în țările vecine.

Apelul a fost făcut în contextul în care în ultima perioadă la frontiera Republicii Moldova cu România și Ucraina, în ambele direcții, ieșire și intrare, s-au format cozi interminabile de cîțiva kilometri. „Suferințele prin care trec familiile de moldoveni, împreună cu copiii acestora, condițiile de așteptare, lipsa blocurilor sanitare, nu ne poate lăsa indiferenți”, a menționat premierul.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img16006783

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!