Valeriu Ghileţchi a depus cererea privind înregistrarea grupurilor de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor
14:48 | 02.09.2016 Categorie: Politică
Chişinău, 2 sep. /MOLDPRES/. Candidatul independent Valeriu Ghileţchi a depus astăzi la Comisia Electorală Centrală (CEC) cererea privind înregistrarea grupurilor de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor în susținerea sa la alegerile prezidențiale din 30 octombrie curent, relatează MOLDPRES.
Potrivit lui Valeriu Ghileţchi, grupul de iniţiativă a fost constituit pe 31 august curent. „Nu am îndoieli că vom reuşi să colectăm semnăturile necesare, sper în cel mult două săptămîni să o facem deja. Aşa cum am anunţat anterior, îmi doresc o campanie electorală liberă, onestă, obiectivă şi fără atacuri la persoană. Avem de abordat o listă foarte lungă de probleme, urmează deja să venim cu programul electoral, iar ideea naţională, familia, pacea şi prosperitatea vor fi cuvintele cheie regăsite în acesta”, a spus Ghileţchi.
Valeriu Ghilețchi este de meserie inginer de radio și telecomunicații. Din anul 2009 a fost deputat în Parlamentul R. Moldova din partea PLDM, acum fiind deputat independent.
În termen de trei zile de la recepționarea actelor depuse, CEC va verifica corectitudinea solicitărilor și va decide asupra înregistrării sau refuzului înregistrării grupului de inițiativă.
Tot astăzi CEC a înregistrat grupurile de iniţiativă pentru colectarea semnăturilor în susținerea primilor nouă candidaţi la alegerile prezidențiale. Este vorba de PSRM - Igor Dodon, PDM - Marian Lupu, PL - Mihai Ghimpu, PPEM - Iurie Leancă, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr - Andrei Năstase, Partidul Acțiune și Solidaritate - Maia Sandu, și Partidul Nostru - Dmitri Ciubașenco, Mihai Corj și Artur Croitor - solicitanți individuali.
(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)