ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale a aprobat spre finanțare 19 proiecte de infrastructură

17:38 | 02.09.2016 Categorie: Economie

Chişinău, 2 sep. /MOLDPRES/. Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR), condus de viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a aprobat în cadrul ședinței de astăzi  19 proiecte de infrastructură în sumă de 149,2 milioane de lei, care vor fi finanțate din Fondul naţional pentru dezvoltare regională, informează MOLDPRES. 

Potrivit viceprim-ministrului Octavian Calmîc, dezvoltarea regională este una din prioritățile Guvernului Republicii Moldova, iar realizarea proiectelor în cauză vine drept suport real în implementarea programelor de realizare a acestui obiectiv. "Ținînd cont de faptul că sîntem deja pe sfîrșit de an și este o problemă de absorbție a resurselor financiare, am pus accentul pe susținerea proiectelor care se află  în derulare", a declarat ministrul Economiei. 

Serviciul de presă  al ME a precizat că, conform deciziei CNCDR, pentru zona de Nord vor fi alocate 54 de milioane de lei, Centru  - 34,3 milioane de lei, pentru Sud aproape 46 de milioane de lei, iar pentru UTA Găgăuzia - 5 milioane de lei. 

Cei mai mulți bani, peste 16 mln de lei, sînt destinați pentru reabilitarea străzii Ion Spirit din orașul Cahul, care este un drum de importantă regională, iar alte circa 16 mln de lei vor fi alocate pentru construcția Centrului "PRO Cariera" din Otaci. Pentru repararea drumului Taraclia - Ceadîr-Lunga sînt destinate circa 15 mln de lei, iar alte 10 mln de lei sînt pentru construcția stației de epurare în Telenești. Majoritatea proiectelor aprobate se află deja în derulare. 

Vasile Bîtcă, ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcțiilor, a accentuat că proiectele aprobate sînt din  4 domenii, inclusiv construcția drumurilor, aprovizionarea cu apă potabilă și canalizare a localităților rurale, colectarea deșeurilor solide şi sporirea atractivității turistice. 

De asemenea, în cadrul ședinței s-a discutat despre rezultatele preliminare ale concursului de proiecte lansate în anul curent de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor. La etapa a doua au fost depuse 147 de cereri complete de finanțare, în sumă totala de circa 3,9 mln de lei, dintre care urmează a fi selectate cele mai bune și propuse spre aprobare de a fi  finanțate. 

(Reporter A. Mardare, editor M. Jantovan) 

img16006990

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!