ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Viceministrul de Externe Lilian Darii a efectuat o vizită de lucru la Strasbourg

18:34 | 07.09.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 7 sep. /MOLDPRES/. Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Lilian Darii a efectuat astăzi o vizită de lucru la Strasbourg pentru a participa la reuniunea Delegaților la Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei dedicată situației din Turcia, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

Similar șefilor de delegații ale statelor membre ale Consiliului Europei, viceministrul Darii a reiterat suportul conducerii Republicii Moldova pentru autoritățile democratic alese și ordinea constituțională din Republica Turcia. Totodată, el s-a referit la necesitatea asigurării dialogului continuu, dar și asistenței Consiliului Europei în depășirea situației de criză existente.

În cadrul vizitei, viceministrul Darii a avut o întrevedere cu Secretarul General Adjunct Gabriella Battaini-Dragoni. În context, a fost efectuat un schimb de opinii vizavi de evoluțiile politicii interne și exprimată aprecierea pentru expertiza oferită de către Consiliu, care este indispensabilă în eforturile de avansare a reformelor interne din Republica Moldova. De asemenea, a fost evocat impactul proiectelor implementate în cadrul Planului de acțiuni privind susținerea reformelor democratice în RM pentru 2013-2016. Rezultatele acestuia vor fi examinate la 12 septembrie 2016, la Chișinău, în cadrul reuniunii Comitetului Permanent pentru implementarea Planului de acțiuni.

La rîndul său, oficialul european a asigurat de continuitatea asistenței Consiliului Europei acordate R. Moldova în vederea impulsionării reformelor democratice și necesitatea înregistrării rezultatelor concrete.

(Editor A. Răileanu)

img16007123

img16007123

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!