ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pavel Filip a discutat cu Administratorul Programului ONU pentru Dezvoltare despre obiectivul de dezvoltare durabilă a R. Moldova

12:33 | 22.09.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 22 sep. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Administratorul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Helen Clark, care s-a desfășurat în marja dezbaterilor generale ale sesiunii a 71- a a Adunării Generale ONU, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.

Subiectul principal al discuţiilor dintre cei doi oficiali a fost ajustarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă încorporate în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, la nivelul priorităţilor naţionale ale Republicii Moldova.

Referindu-se la complexitatea Agendei 2030, Prim-ministrul Pavel Filip a subliniat importanţa sprijinului PNUD în localizarea obiectivelor respective şi a ţintelor de realizare a acestora în plan naţional, menţionînd că implementarea lor va contribui la realizarea Acordului de Asociere RM - UE, care reprezintă direcţia strategică a ţării noastre.

La rîndul său, înaltul oficial PNUD, a asigurat interlocutorul de susţinere deplină în atingerea obiectivului de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova.

De asemenea, la această întrevedere a fost făcută o trecere în revistă a cooperării dintre Republica Moldova şi PNUD. În context, Premierul Pavel Filip s-a pronunţat pentru dezvoltarea în continuare a unui parteneriat orientat spre rezultate vizibile, avînd exemplul cooperării de succes în cadrul unor proiectele majore implementate cu suportul PNUD în ţara noastră. Printre acestea, Proiectul „Energie şi Biomasă” şi Programul „Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, care au un impact pozitiv asupra populaţiei de pe ambele maluri ale Nistrului.

(Editor L. Alcază)

img16007509

img16007509

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!