ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Igor Dodon s-a lansat în campania pentru alegerile prezidenţiale

15:46 | 30.09.2016 Categorie:

Chişinău, 30 sep. /MOLDPRES/. Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, s-a lansat astăzi în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 30 octombrie curent, informează MOLDPRES.

Igor Dodon va ocupa a opta poziţie în buletinul de vot, iar sloganul electoral al acestuia va fi – Moldova are viitor.

În cadrul lansării oficiale, liderul PSRM a menţionat că în această campanie „PSRM se va axa pe trei direcţii principale - statalitate, neutralitate, identitate moldovenească. Economie puternică şi dreptate socială. Credinţă ortodoxă şi relaţii de prietenie cu Federaţia Rusă. În fiecare săptămînă vom lansa programul detaliat pentru fiecare dintre aceste capitole”, a afirmat Igor Dodon.

În acelaşi timp, Dodon a specificat că „primele decrete iniţiate în calitate de preşedinte vor fi: întoarcerea miliardului furat, relansarea relaţiilor economice cu Federaţia Rusă şi contracararea tuturor acţiunilor împotriva elementelor antinaţionale. Sarcina noastră este să ieşim învingători din această cursă electorală şi să demonstrăm că Moldova are viitor”, a spus preşedintele PSRM.

Igor Dodon s-a născut la 18 februarie, 1975, în satul Sadova, raionul Călăraşi. De profesie este economist. În perioada septembrie, 2006-2008 a fost ministru al Economiei şi Comerţului. Din 2009 este deputat în Parlamentul R. Moldova.

Astăzi a fost dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale. Comisia Electorală Centrală a înscris pînă în prezent opt candidați în calitate de pretendenți la șefia statului: Marian Lupu - din partea PDM, Mihai Ghimpu - PL, Iurie Leancă – PPEM, Andrei Năstase – PPDA, Ina Popenco – Ravnopravie, Dumitru Ciubașenco - PN, Maia Sandu - PAS şi Igor Dodon - PSRM. În cazul altor opt candidaţi, CEC urmează să se expună pînă la 6 octombrie curent.

img16007786

img16007786

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!