Valeriu Ghilețchi a început campania electorală
12:00 | 08.10.2016 Categorie:
Chişinău, 8 oct. /MOLDPRES/. Candidatul independent Valeriu Ghileţchi s-a lansat astăzi în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 30 octombrie curent, informează MOLDPRES.
Valeriu Ghilețchi va ocupa a 12-a poziţie în buletinul de vot, iar sloganul electoral al acestuia este: Pace în familie. Unitatea poporului. Bunăstare pentru cetățeni.
În cadrul lansării oficiale, Valeriu Ghilețchi a specificat că în calitate de președinte va reprezenta un garant al funcționării corecte a instituțiilor de stat. „Totodată, un șef de țară trebuie să unească societatea și să garanteze drepturile și libertățile cetățenilor. Voi face tot posibilul pentru a asigura un viitor prosper pentru tineri și familii, asigurînd pacea și bunăstarea acestora”, a afirmat Ghilețchi.
Candidatul independent a mai menționat că „va miza pe restabilirea integrității teritoriale, continuarea procesului de integrare europeană și dezvoltarea relațiilor de prietenie cu țările vecine și cele componente ale UE”, a spus Ghilețchi.
Valeriu Ghilețchi este de meserie inginer de radio și telecomunicații. Din anul 2009 a fost deputat în Parlamentul R. Moldova din partea PLDM, acum fiind deputat independent.
Pe 30 octombrie curent, în R. Moldova vor avea loc alegeri prezidenţiale directe. Comisia Electorală Centrală a înscris în total 12 candidați în calitate de pretendenți la șefia statului: Marian Lupu - din partea PDM, Mihai Ghimpu - PL, Iurie Leancă – PPEM, Andrei Năstase – PPDA, Ina Popenco – Ravnopravie, Dumitru Ciubașenco - PN, Maia Sandu - PAS şi Igor Dodon – PSRM, Silvia Radu - candidat independent, Maia Laguta - candidat independent, Ana Guţu - Partidul Dreapta şi Valeriu Ghileţchi - candidat independent.