ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cinci persoane au fost amendate pentru coruperea alegătorilor la scrutinul local din 2015

10:10 | 18.10.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 18 oct. /MOLDPRES/. Procuratura raionului Criuleni a condamnat recent cinci persoane la amenzi penale a cîte 10 mii de lei pentru coruperea alegătorilor în timpul scrutinului local din 2015, informează MOLDPRES.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale a comunicat că pe 27 şi 28 iunie 2015, în cadrul turului doi al alegerilor locale generale, inculpaţii au oferit mai multor locuitori ai satului Cimişeni bani a cîte 50 şi 100 de lei fiecăruia, precum şi sticle cu băuturi alcoolice. În schimbul acestor sume, sătenii au fost convinşi să voteze pentru un anumit candidat la funcţia de Primar al localităţii, ceea ce ultimii au şi făcut, candidatul respectiv cîştigînd alegerile locale din Cimişeni.

Inculpaţii nu şi-au recunoscut vinovăţia în comiterea infracţiunii incriminate.

Sentinţa este cu drept de atac în condiţiile legii.

(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!