Peste 28% dintre alegători s-au prezentat la urnele de vot pînă la ora 13.00
13:37 | 30.10.2016 Categorie:
Chişinău, 30 oct. /MOLDPRES/. Peste 800 de mii de alegători (28%) s-au prezentat la urnele de vot pînă la ora 13.00, informează MOLDPRES.
Preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Alina Russu, a declarat că în prezent toate secţiile de votare deschise atît în ţară, cît şi de peste hotare funcţionează în regim normal. „Aproximativ 8% dintre votanţi au vîrsta cuprinsă între 18 și 25 ani, peste 21% au vîrsta între 26-40 de ani, peste 25% - 41-55 de ani, aproximativ 35% - 56-70 de ani și 10% reprezintă electoratul cu vîrsta de peste 71 ani. Conform informațiilor, se observă o creștere a activismului din partea femeilor, care, la această oră s-au prezentat la urne în proporție de 51,5%”, a spus Russu.
Totodată, circumscripția unde s-a înregistrat cea mai înaltă prezență la urne este Ocnița (31,72%), iar cea mai joasă fiind în UTA Găgăuzia (21,99%). Localitatea unde se atestă cei mai activi alegători rămîne a fi Pocrovca din raionul Dondușeni (63,76%). Secția de votare care a înregistrat cea mai înaltă rată de participare a alegătorilor este secția nr. 19 din localitatea Hîrjauca, raionul Călărași (66,95%), la polul opus fiind secția nr. 14 din Cărăcușenii Vechi, raionul Briceni (7,9%).
„Pînă la această oră, incidente sau încălcări majore nu au fost înregistrate. La CEC nu au fost depuse contestații privind acțiunile concurenților electorali sau privind hotărîrile sau acțiunile organelor electorale inferioare. În conformitate cu prevederile legislației electorale, sesizările ori contestațiile privind organizarea și desfășurarea alegerilor se examinează de către organele electorale, acestea fiind depuse în modul regulamentar și nu pe rețelele de socializare ori la telefon”, a specificat Russu.
La fel, în regim normal decurge și procesul de votare peste hotarele țării. La ora 15.00, urmează să-și încheie activitatea secția de votare deschisă în Tokyo, Japonia. Conform prevederilor legale, aceasta poate să-și extindă activitatea cu pînă la 2 ore. Tot în orele următoare, vor fi deschise 10 secții de votare constituite în Canada și SUA.
La alegerile prezidenţiale directe sînt aşteptaţi 2,8 milioane de cetăţeni.
Primele date preliminare privind rezultatele scrutinului vor fi prezentate în jurul orei 22:00.