Fertilizarea in vitro va fi gratuită pentru cuplurile asigurate
18:40 | 25.11.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 25 nov. /MOLDPRES/. Fertilizarea in vitro va fi gratuită pentru cuplurile asigurate, potrivit unor modificări la legislaţia privind sănătatea reproducerii adoptate astăzi în prima lectură de către Parlament, relatează MOLDPRES.
Noile prevederi vor permite cuplurilor, în care ambii parteneri sînt asiguraţi, să beneficieze de o fertilizare in vitro, acoperită de asigurarea obligatorie de asistenţă medicală.
Modificările propuse oferă posibilitate cuplurilor care n-au resurse financiare suficiente, dar sînt apte din punct de vedere medical, să beneficieze de serviciile reproducerii umane asistate. Totodată, proiectul presupune sporirea atractivităţii asigurării obligatorii de asistenţă medicală şi respectarea drepturilor contribuabililor privind accesul la serviciul de fertilizare in vitro.
Comisia Protecţie socială, sănătate şi familie a propus la şedinţa Legislativului ca legea să intre în vigoare începînd cu 1 ianuarie 2017, „între timp, Ministerul Sănătății va elabora regulamentele de selectare a beneficiarilor”, a declarat președinta Comisiei, Oxana Domenti.
Conform datelor estimative, în R. Moldova aproximativ 140 000 de cupluri (20%) suferă de o formă sau altă de infertilitate. În acelaşi timp, pe parcursul ultimilor ani se înregistrează o tendinţă de reducere continuă a ratei fertilităţii totale a populaţiei.
(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)