ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai mulți funcționari ai primăriei capitalei au fost suspendați din funcție

10:11 | 28.11.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 28 nov. /MOLDPRES/. Primarul general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, a dispus suspendarea din funcţie a 20 de persoane din cadrul Direcției educație, tineret și sport din sectoarele capitalei, implicate în livrarea alimentelor alterate în școlile și grădinițele din municipiu. Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul ședinței Primăriei, informează MOLDPRES.

„Este vorba de șefa Direcției generale educație, tineret și sport, Tatiana Nagnibeda Tverdohleb, adjuncții de Direcție, contabili, şefi la achiziţii și alți funcționari, care sînt implicați în trucarea licitațiilor publice privind asigurarea cu produse alimentare a școlilor și grădinițelor din capitală, precum şi livrarea produselor alterate către instituțiile preșcolare. În cazul în care vinovăția unor funcționari nu va fi demonstrată aceștia vor avea posibilitatea să revină în funcții”, a spus Chirtoacă.

De asemenea, edilul a menționat că, în cadrul Primăriei, a fost creată o comisie de anchetă, care va verifica activitatea tuturor direcțiilor, iar pe 19 decembrie va fi prezentat un raport la acest subiect.

Tot astăzi, un grup de părinți a protestat în fața Primăriei împotriva corupției în instituțiile de învățămînt din capitală și ineficienței autorităților municipale de a se lupta cu acest fenomen.

Săptămîna trecută, Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție a reținut 16 persoane într-un dosar de trucare a licitațiilor publice privind asigurarea cu produse alimentare a școlilor și grădinițelor din capitală, precum şi livrarea produselor alterate către instituțiile preșcolare din capitală. Printre acestea se numără nouă funcționari ai Direcției educație, tineret și sport a primăriei capitalei.

(Reporter P. Beregoi, editor L. Alcază)

img16009449

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!