La Chișinău au fost discutate aspecte ale cooperării bilaterale dintre R. Moldova și China
13:47 | 03.12.2016 Categorie: Economie
Chişinău, 3 dec. /MOLDPRES/. Dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză au fost discutate în cadrul ședinței Comisiei moldo-chineze de cooperare comercial-economică, ce s-a desfășurat ieri, la Chișinău, informează MOLDPRES.
Viceministrul Economiei, Vitalie Iurcu, co-președintele Comisiei din partea Republicii Moldova, a reiterat interesul autorităților naționale privind dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre cele două state în domenii strategice, cum ar fi infrastructura drumurilor, tehnologiile informaționale, domeniul energetic, agroalimentar, în special, privind exportul de vinuri moldovenești pe piaţa Chinei, precum şi realizarea proiectelor investiționale cu participarea companiilor autohtone și chineze, a precizat pentru agenţie Serviciul de presă al ME.
În urma discuțiilor, părțile au semnat cîteva protocoale de intenții, privind derularea proiectelor bilaterale în domeniul infrastructurii drumurilor, inovațiilor, sectorul energetic etc. În scopul intensificării nivelului cooperării comerciale și investiționale, în cadrul evenimentului, a fost semnat și Memorandumul privind lansarea studiului de fezabilitate comun privind negocierile pe marginea Acordului de liber schimb intre Republica Moldova și Republica Populară Chineză.
În cadrul ședinței, partea moldovenească a încurajat companiile chineze să participe la inițierea unor proiecte investiționale în țara noastră, valorificînd astfel oportunitățile oferite prin intermediul Parcurilor Industriale și Zonelor Economice Libere. În context, a fost menționat Forumul de afaceri moldo-chinez, desfăşurat pe data de 1 decembrie curent, la Chișinău, care a constituit o platformă eficientă în această direcție.
Următoarea ședință a Comisiei moldo-chineze de cooperare comercial-economică va fi organizată în anul 2017, la Beijing.
(Reporter A. Mardare, editor M. Jantovan)