ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul va înființa o companie de stat care va opera pe piața medicamentelor

17:36 | 07.12.2016 Categorie: Societate

Chişinău, 7 dec. /MOLDPRES/. O companie de stat, MoldFarm, care să opereze pe piața medicamentelor urmează să fie înființată în următoarele două luni, potrivit unei hotărîri adoptate în ședința de astăzi a Cabinetului de miniștri, informează MOLDPRES.

După criza medicamentelor înregistrată în Republica Moldova în toamna anului 2014 - iarna 2015, „s-a constatat că există necesitatea stringentă să fie luate măsuri eficiente” care să asigure ”fluxul continuu de medicamente și dispozitive medicale la un preț rezonabil pentru instituțiile medico-sanitare publice”,  menționează Ministerul Sănătății. În timpul crizei, unii agenții economici privați, desemnați în calitate de cîștigători ai procedurilor de achiziții publice, au refuzat să-și îndeplinească obligațiile stipulate în contractele încheiate cu instituțiile medicale și nu au livrat produsele contractate.

Totodată, în cadrul licitațiilor de achiziții publice, unii operatori economici ”prezintă oferte de bunuri cu prețuri semnificativ majorate față de cele oferite de producători”.

Noua instituție va fi o societate pe acțiuni cu o cotă integrală de stat care va achiziționa medicamente, produse parafarmaceutice și dispozitive la preț de producător. Calitate de fondator o va avea Ministerul Sănătății. MoldFarm va avea dreptul să achiziționeze, importe, păstreze, depoziteze și să comercializeze medicamente în Republicii Moldova.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img16009756

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!