Premierul Pavel Filip a solicitat măsuri sporite pentru prevenirea gripei și a infecțiilor respiratorii acute
18:30 | 07.12.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 7 dec. /MOLDPRES/. În debutul şedinţei de astăzi a Cabinetului de miniştri, Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat Ministerului Sănătăţii să prezinte informaţii privind măsurile întreprinse pentru a preveni răspîndirea gripei și a infecțiilor respiratorii acute în Republica Moldova, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.
„Obligaţiunea noastră este să prevenim şi să ne pregătim pentru acest sezon, vorbesc despre cazurile mult mai frecvente de îmbolnăvire cu gripă. Totodată, mă refer la vaccinurile care trebuiau procurate din timp, pentru a putea face față acestor provocări”, a menţionat Premierul.
Conform informaţiei prezentate de ministrul Sănătăţii, Ruxanda Glavan, situaţia epidemiologică privind gripa şi infecţiile acute ale căilor respiratorii superioare este monitorizată permanent de către autorităţi. În Republica Moldova, primul caz de gripă a fost confirmat la data de 18 noiembrie şi ultimele patru pe 1 decembrie. La nivel internaţional, situaţia este la fel una stabilă, sub pragul epidemic.
Totodată, cu referire la procesul de procurare a vaccinurilor, Ruxanda Glavan a spun că acestea nu sînt incluse în Planul naţional pentru procurări pentru că reprezintă o necesitate doar atunci cînd există riscuri sporite de îmbolnăvire. Lotul de 200 mii de vaccinuri a fost acordat Republicii Moldova sub formă de donaţie de către un producător chinez şi se așteaptă ca pînă la sfîrşitul săptămînii curente să ajungă în ţară. În acelaşi timp, autorităţile sînt pregătite pentru a demara procesul de vaccinare de săptămîna viitoare, pentru a preveni răspîndirea acestor infecţii.
(Editor A. Răileanu)