ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a examinat eficienţa cheltuielilor statului pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de calamităţi naturale

14:21 | 16.12.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 16 dec. /MOLDPRES/. Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova s-a întrunit, astăzi, într-o şedinţă, prezidată de Premierul Pavel Filip. În cadrul reuniunii au fost examinate mai multe aspecte privind alocarea mijloacelor financiare și eliberarea unor bunuri materiale din rezervele materiale de stat, necesare pentru lichidarea consecințelor calamităților naturale care au avut loc pe parcursul anului curent, informează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului. 

Membrii Comisiei au audiat Raportul privind verificarea rezultatelor evaluării prejudiciilor cauzate de calamitățile naturale din noaptea de 18 spre 19 iunie 2016, de pe urma cărora au avut de suferit peste o sută de localităţi din 13 raioane ale ţării. Conform informaţiei prezentate de Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, materialele alocate au fost utilizate, în mare parte, după destinaţie şi distribuite, într-un mod echitabil, persoanelor care au avut de suferit. Totuşi, în unele localităţi s-au înregistrat abateri. Comisia a constatat o serie de nereguli referitor la faptul că autorităţile locale de nivelul unu n-au respectat procedura pentru a solicita ajutor material din partea statului, au fost înregistrate deficienţe şi în actualizarea datelor şi asigurarea unui proces calitativ de evaluare a pagubelor înregistrate.

De asemenea, în cadrul şedinţei, au fost examinate solicitările de alocare a mijloacelor financiare pentru lichidarea consecințelor mai multor calamități naturale înregistrate pe parcursul anului 2016, inclusiv cele din raioanele Soroca, Floreşti, Leova, Ungheni şi Edineţ, precum şi necesitatea acoperirii cheltuielilor Agenţiei Rezerve Materiale şi a Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, dar şi suplinirea rezervelor de stat. Hotărîrile discutate urmează să fie examinate de Cabinetul de miniştri în una din şedinţele următoare. 

(Editor L. Alcază)

img16010035

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!