ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Pavel Filip susţine dialogul deschis şi constructiv dintre Guvern şi autorităţile locale

18:44 | 16.12.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 16 dec. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a participat, astăzi, la ședința de lucru a Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), în cadrul căreia au fost discutate principalele problemele cu care se confruntă cetățenii la nivel local și acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru soluționarea acestora, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.  

Premierul a accentuat necesitatea menținerii unui dialog deschis dintre administrația publică centrală și cea locală, pentru asigurarea unei conlucrări eficiente. “Un lucru foarte important în comunicarea noastră este să scoatem baricadele, pentru că noi sîntem cei care reprezentăm statul. Țin foarte mult să avem o colaborare permanentă, pentru că întrebările și problemele trebuie să fie discutate atunci, cînd acestea apar”, a subliniat Pavel Filip.

În cadrul reuniunii, reprezentanții administrație publice locale (APL) au discutat despre necesitatea îmbunătățirii procesului de distribuire a mijloacelor din Fondul rutier, valorificarea resurselor financiare pentru realizarea proiectelor de dezvoltare a localităților, salarizarea angajaților, dar și importanța oferirii unor servicii calitative cetățenilor. Propunerile s-au referit, în mare parte, la asigurarea autonomiei locale, îmbunătățirea dialogului dintre puterea locală și cea centrală, precum și la descentralizarea administrației publice.

În această ordine de idei, şeful Executivului a subliniat că dezvoltarea economică și soluționarea problemei salarizării va fi posibilă odată cu implementarea reformei administrației publice, iar Guvernul va depune eforturi în găsirea formulei cît mai eficiente pentru întreținerea drumurilor locale, dar și oferirea mai multor pîrghii reprezentanților APL pentru gestionarea problemelor din localități.

Totodată, șeful Cabinetului de miniștri a îndemnat reprezentanții administrației publice locale să vină cu inițiative, inclusiv pentru perfecţionarea cadrului legislativ şi normativ, în vederea creării unor condiții mai favorabile pentru dezvoltarea localităților. “Este foarte important să fim parteneri. Aveți în fața dumneavoastră un Guvern absolut deschis. Astfel, în comun, trebuie să găsim soluții la toate problemele care apar. Este esenţial ca în continuare să mergem pe implementarea reformelor prioritare, astfel încît să schimbăm lucrurile în Republica Moldova”, a concluzionat Premierul.

(Editor L. Alcază)

img16010048

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!