Igor Dodon şi Vadim Krasnoselski au avut o întrevedere de lucru la Bender
16:02 | 04.01.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 4 ian. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, și liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, au avut astăzi o întrevedere de lucru la Bender, a comunicat agenției MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.
În cadrul întrevederii, Igor Dodon și Vadim Krasnoselski și-au adresat mesaje de felicitare cu prilejul victoriei repurtate în alegeri, menționînd așteptările pe care le au cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului cu referire la reluarea dialogului amplu la nivel oficial.
Liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, a apreciat pozitiv întîlnirea bilaterală, subliniind caracterul de documentare al acesteia și faptul că reprezintă un start bun pentru colaborare în soluționarea unor probleme concrete ce țin de cetățenii de rînd de pe ambele maluri ale Nistrului.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a menționat că aceasta este prima întîlnire, la nivel de conducere de vîrf, în perioada de după anul 2008. Șeful statului şi-a exprimat speranța că, în anul în curs, treptat vor fi soluționate subiectele şi problemele acumulate.
Igor Dodon a subliniat că, avînd drept suport susținerea şi încrederea din partea poporului, manifestate la ultimele alegeri care au avut loc pe ambele maluri ale Nistrului, există toate premisele pentru a face ca anul 2017 să fie unul reușit pentru activitățile comune, orientate spre ameliorarea raporturilor dintre Chișinău şi Tiraspol.
Părțile au pus în discuție agenda şi întreg spectrul de probleme, acumulate de-a lungul ultimilor ani, inclusiv cele din sfera învăţămîntului, înregistrării transportului auto, comunicațiilor, circulației cetățenilor și altele.
S-a convenit asupra formulării unui set de soluții, care vor fi discutate în cadrul următoarei întîlniri la nivel înalt, preconizate pentru viitorul cel mai apropiat.
(Editor L. Alcază)