Salvatorii au deblocat mai multe mijloace de transport în ultimele 24 de ore
12:07 | 12.01.2017 Categorie: Societate
Chişinău, 12 ian. /MOLDPRES/. Pompierii și salvatorii au intervenit pentru deblocarea și tractarea mai multor mijloace de transport din cinci raioane, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, în ultimele 24 de ore, a anunțat astăzi Serviciul Protecției Sociale și Situațiilor Excepționale (SPCSE), informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al SPCSE, salvatorii au deblocat o ambulanță în apropierea satului Coșnița, raionul Dubăsari, au tractat cinci camioane la periferia orașului Căușeni și șapte automobile din apropierea mai multor localități din același raion. Acțiuni similare ale salvatorilor au fost întreprinse și în raionale Cahul, Anenii Noi și Comrat. „În total, angajații SPCSE au fost solicitați pentru a interveni în 12 situații de tractare și oferirea de ajutor persoanelor, care au rămas blocate în mașinile proprii”, se precizează într-un comunicat al instituției.
Solicitat de agenție, purtătorul de cuvînt al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Dosca, a menționat că în prezent traseele naționale sînt într-o stare satisfăcătoare și se circulă în condiții de iarnă. „Pe drumurile naţionale şi locale s-au efectuat lucrări de patrulare, deszăpezire și combaterea lunecușului, iar drumarii sînt în continuare antrenați pentru a fluidiza circulația rutieră”, a spus Dosca.
În același timp, Serviciul Vamal a anunțat că posturile vamale „Ceadîr-Lunga 1” și „Ceadîr-Lunga 2” și-au reluat activitatea, iar pentru punctele de trecere a frontierei „Basarabeasca” și „Cișmichioi”, au fost scoase restricțiile de circulație pe teritoriul Ucrainei. Totuși, din cauza traseului înzăpezit pe teritoriul Ucrainei, rămîne blocat drumul de acces spre postul vamal „Vulcănești”. De asemenea, rămîne sistată activitatea posturilor vamale de tip debarcader, „Soroca”, „Cosăuți” și „Molovata”.
Meteorologii anunță pentru următoarele zile temperaturi minime de pînă la minus 16 grade Celsius noaptea și maxime de pînă la plus 3 grade Celsius ziua.
(Reporter P. Beregoi, editor A. Răileanu)