În 2016, în Parlament au fost înregistrate 516 inițiative legislative
10:51 | 20.01.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 20 ian. /MOLDPRES/. 516 proiecte de acte legislative au fost înregistrate în Parlament în 2016. Datele se conțin în bilanțul statistic al procesului legislativ pe anul trecut, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Cele mai multe proiecte au fost înregistrate în Parlament și propuse pentru examinare de fracțiunile parlamentare – 282 la număr. Deputații PD au prezentat 70 de inițiative legislative, deputații PSRM – 51 de propuneri pentru modificarea legislației, deputații PLDM și deputații neafiliați – cîte 26 de proiecte de acte legislative, deputații PL – 19 inițiative legislative și deputații PCRM – 12 proiecte. Totodată, 78 de proiecte de acte legislative au fost înregistrate de Biroul permanent, Adunarea Populară a Găgăuziei și un grup de deputați din toate fracțiunile parlamentare.
În 2016, Guvernul a înaintat Parlamentului spre examinare 204 proiecte de acte legislative, iar Președintele țării – 30 de inițiative.
Din cele 516 proiecte de acte legislative înregistrate în Parlament, 266 au fost adoptate, 20 au fost respinse, 18 au fost retrase, iar cinci proiecte nu au intrat în procedură legislativă.
(Editor A. Răileanu)