ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Experții NATO acorda asistență autorităților naționale în implementarea strategiilor din domeniul securității

15:38 | 24.01.2017 Categorie: Politică

Chișinău, 24 ian. /MOLDPRES/. Un grup de experți NATO acorda asistență autorităților Republicii Moldova în elaborarea Planului de implementare a Strategiei Naţionale de Apărare (SNA) şi Strategiei Militare a Republicii Moldova (SM). Vizita experților, care are loc în perioada 23 – 27 ianuarie curent, se desfășoară în cadrul Inițiativei de Consolidare a Capacității de Apărare, informează MOLDPRES. 

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Apărării, experții NATO au planificate întrevederi cu membrii Grupului de Lucru interinstituțional, responsabil de elaborarea Planului de implementare a SNA, din care fac parte reprezentanți ai Consiliului Suprem de Securitate, Guvernului, autorităților publice centrale și locale, societății civile şi mediului academic cu atribuții în domeniul apărării. 

De asemenea, experții NATO se vor întîlni cu specialiștii responsabili de elaborarea SM pentru a analiza conținutul documentului, în special capitolele despre principiile şi conceptele întrebuințării Forțelor Armate, dar şi mediul de securitate, amenințările şi riscurile. 

De notat că Strategia Naţională de Apărare este un document de politici care stabileşte modalitatea de realizare a funcţiilor instituţiilor statului în scopul asigurării apărării naţionale. Documentul defineşte contextul strategic al mediului de securitate, oferă o descriere a situaţiei curente în domeniu, identificînd riscurile şi ameninţările pe dimensiunea de apărare şi expune viziunea strategică şi obiectivele politicii de apărare, căile şi resursele necesare pentru realizarea acestora. 

Strategia Militară reprezintă documentul care vizează dezvoltarea Forţelor Armate şi face o analiză a mediului de securitate, riscurilor cu caracter militar, obiectivelor militare, capabilităţilor necesare şi priorităţilor realizării acestora, conceptelor de întrebuinţare a Forţelor Armate, sarcinilor categoriilor de forţă, structurii forţelor, pregătirii şi înzestrării acestora, dar şi resurselor necesare pentru realizarea obiectivelor documentului. 

Cele două documente sînt realizate în conformitate cu prevederile Iniţiativei de Consolidare a Capacităţilor de Apărare a Republicii Moldova (Defence Capacity Building Initiative — DCBI), la care R. Moldova a aderat în septembrie 2014, în cadrul Summit-ului NATO din Ţara Galilor. Iniţiativa respectivă prevede acordarea de către NATO a asistenţei pentru analizarea capacităţilor curente de apărare a Republicii Moldova şi identificarea domeniilor care urmează să fie dezvoltate.

(Reporter V. Rusu, editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!