ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a alocat peste 2,45 milioane lei pentru reabilitarea victimelor represiunilor politice

16:07 | 25.01.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 ian. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniştri a decis, în ședința de astăzi, alocarea mijloacelor financiare pentru achitarea compensațiilor persoanelor care au fost supuse represiunilor politice. În total vor fi achitaţi peste 2,45 milioane lei pentru 16 beneficiari din 10 localități, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.

Aproximativ 251 de mii de lei din această sumă vor fi transferaţi pentru plata primei tranșe persoanelor din raioanele Anenii Noi, Edineț și Criuleni, cărora le-a fost stabilită compensația respectivă anul trecut. Totodată, cea mai mare parte a sumei, 1,93 milioane de lei, reprezintă tranșa unică achitată persoanelor care au împlinit vîrsta de 75 de ani din șase localități. Alte 300 de mii de lei vor fi direcţionaţi către plata titlurilor executorii în raionul Cahul și municipiul Chișinău.

Anual, Guvernul achită compensații care acoperă valoarea averii confiscate, naționalizate sau scoase în orice mod din posesia victimelor reabilitate ale represiunilor politice. Potrivit cadrului legal, plata compensațiilor poate fi efectuată pe o perioadă de pînă la trei ani, dacă valoarea bunurilor deposedate este mai mică de 200 mii de lei, şi pe o perioadă de pînă la cinci ani, dacă valoare bunurilor depășește această sumă.

În bugetul de stat pentru 2017 sînt prevăzute mijloace financiare în sumă de 13 milioane de lei pentru achitarea compensațiilor victimelor politice. În 2016 în acest scop au fost achitate peste 13,6 milioane de lei, iar în 2015 - 20,7 milioane de lei.

(Editor L. Alcază)

img17000606

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!