ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Arcadie Suceveanu: „În 2017, ne-am propus să relansăm biroul de promovare a literaturii”

17:25 | 27.01.2017 Categorie: Cultură

Chişinău, 27 ian. /MOLDPRES/. Interviu acordat în exclusivitate pentru Agenţia Informaţională de Stat MOLDPRES, de către poetul Arcadie Suceveanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, laureat al Premiului Naţional.

Întrebare: Stimate Domnule preşedinte, Vă rugăm să ne spuneţi, cum a fost anul literar 2016 pentru breasla scriitoricească şi pentru Dvs. personal?

Răspuns: Sub aspect literar, anul 2016 poate fi caracterizat ca unul benefic, marcat de realizări însemnate. Pe 7 octombrie 2016, a avut loc cel mai important eveniment din viaţa breslei scriitoriceşti – Adunarea Generală, care şi-a ales o nouă conducere. Dar cele mai importante realizări sînt cărţile tipărite de autorii noştri, atît la editurile din R. Moldova, cît şi din diverse ţări. În 2016, au fost editate peste 100 de titluri de carte, semnate de autori din toate generaţiile şi curentele literare.

Î.: Aţi putea să aduceţi exemple în acest sens?

R.: Aş vrea să menţionez cîteva cărţi din mai multe genuri apărute la prestigioasele edituri din R. Moldova şi România: „Lumina glasului lăuntric” de Vasile Romanciuc (poezii), „Sufletul meu de pînă la Big-Bang” de Teo Chiriac (poezii), romanul „Negru şi roşu” de Val Butnaru, „Salutări lui Troţki” (o culegere de schiţe) de Dumitru Crudu ş.a. La capitolul critică literară au apărut: volumele „Dicţionar de critică şi istorie literară” de  academicianul Mihai Cimpoi şi „Sfîrșit de secol românesc: Decadentismul literar şi ideea de decadenţă” de Adrian Ciubotaru, iar la capitolul publicistică – volumul „Afganii” de Alexandru Vakulovski.

Î.: Ce alte evenimente importante s-au mai întîmplat în viaţa literară în această perioadă de timp?

R.: În acest an, Uniunea Scriitorilor din Moldova a pus accentul pe refacerea instituţiei traducerii. Am reuşit  să traducem şi să tipărim mai multe antologii în alte limbi: volumul „Distanţa necesară” (care include versuri de poeți din R. Moldova în limba ucraineană, apărut la Lvov), o microantologie de poezie din RM (realizată de Linda Maria Baros şi publicată în revista pariziană „La traductiere”). De asemenea, au apărut cîteva antologii la Chişinău din alte literaturi: volumul "Cu picioarele afară” (poezie neerlandeză contemporană), antologia „Facerea lumii continuă” (poezie ucraineană contemporană) ş.a. Ne bucură faptul că trei scriitori au devenit laureaţi ai prestigiosului premiu al Ministerului Culturii pentru anul 2016: Mihai Cimpoi, Iulian Filip şi Nicolae Roibu.

Î.: Care au fost acţiunile culturale principale organizate de Uniunea Scriitorilor din Moldova?

R.: În 2016 au fost derulate mai multe acţiuni culturale: simpozioane, lansări de carte, conferinţe, dezbateri pe diverse teme literare. Astfel, în luna mai s-a desfăşurat Festivalul Internaţional „Primăvara Europeană a Poeţilor”, la care au participat scriitori şi traducători din 12 ţări europene, din America Latină şi Africa. La rîndul lor, şi scriitorii noştri au participat la diverse acţiuni cu caracter naţional şi internaţional.

Î.: Dar ce-aţi reuşit să realizaţi în plan personal?

R.: În plan personal, 2016 mi-a adus cîteva realizări importante. Este vorba de o antologie de autor – „Personajele lui Erasm”, apărută  într-o prestigioasă colecţie a Editurii „Tracus Arte” din Bucureşti.  De asemenea, am editat o nouă carte de poezie pentru copii: „Un secret pe cotcodacnet”, apărută la Editura „Prut”. Am reuşit să scoatem împreună cu coautoarea Valentina Lungu o nouă ediţie a „Abecedarului”, destinat copiilor din R. Moldova şi România și am mai editat cartea cu CD împreună cu Ada Zaporojan  „Ciupercuţa balerină”.

Î.: La ce lucraţi în prezent?

R.: Lucrez în paralel la două manuscrise: o carte de poeme pentru maturi şi alta – de versuri pentru copii.  Fac în continuare editoriale la „Revista Literară” şi colaborez cu Editura „Litera” la elaborarea unor lucrări didactice.

Î: Cărţi avem. Dar cititori? Ce se citeşte aici şi acum?

R.: Şi anul 2016 ne-a demonstrat că avem o bună producţie de carte, dar şi faptul că persistă o criză a lecturii. Împreună cu bibliotecile şi instituţiile de învăţămînt încercăm să redresăm această situaţie. În acest sens, sînt binevenite saloanele de carte, festivalurile de poezie, lecturile publice ş.a. În context, ne-am propus ca în 2017 să relansăm biroul de promovare a literaturii. Astfel, începînd cu luna februarie, echipe de scriitori se vor deplasa de două-trei ori pe lună în diverse localităţi din țară, unde vor avea întîlniri cu cititorii, lansări de cărţi şi reviste.

Î.: Cum credeţi că va fi anul 2017 pentru scriitori?

R.: Am dori ca în 2017, prin traducerile pe care le efectuăm, să putem penetra cît mai multe spaţii culturale din Europa şi din lume cu cele mai bune lucrări ale autorilor noştri.

Î.: Mulţumim pentru interviu. Vă dorim succes!

(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)

img17000686

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!