Republica Moldova și Azerbaidjanul își vor dinamiza relaţiile bilaterale
18:47 | 30.01.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip a avut, astăzi, o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Azerbaidjan la Chişinău, Gudsi Dursun oglu Osmanov. Oficialii au discutat despre progresele înregistrate în parteneriatul bilateral şi posibilităţile de dinamizare a relaţiilor moldo-azere, inclusiv în vederea sporirii investiţiilor în ţara noastră, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.
Premierul a apreciat rezultatele obţinute pe parcursul celor 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice moldo-azere, subliniind că autorităţile de la Chişinău sînt deschise pentru aprofundarea colaborării reciproc avantajoase. În acelaşi timp, şeful Executivului a menţionat că posibilităţile de dinamizare a dialogului bilateral au fost discutate şi în cadrul întrevederii cu Preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliev, care a avut loc la Bişkek, în toamna anului trecut. „Pe segmentul comerţului bilateral sînt mai multe rezerve, care ne pot permite sporirea schimburilor comerciale”, a accentuat Pavel Filip.
Totodată, şeful Cabinetului de miniştri a vorbit despre reformele lansate de Guvern, specificînd că rolul acestora este îmbunătăţirea mediului de afaceri şi ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor Republicii Moldova. „Vom asigura condiţiile necesare pentru ca investitorii să se simte confortabil în Republica Moldova, aceasta ne va permite să dezvoltăm economia naţională, să acumulăm mai mulţi bani la bugetul de stat şi, în final, să lansăm mai multe proiecte sociale”, a mai spus Prim-ministrul.
La rîndul său, Ambasadorul Republicii Azerbaidjan la Chişinău a spus că, deşi mandatul său a început doar trei luni în urmă, a reuşit să afle mai multe despre ţara noastră şi a rămas impresionat de oamenii de aici. La fel, oficialul a remarcat că în Republica Moldova există diaspora azeră, care se implică activ în viaţa socială şi politică a ţării. În acelaşi timp, diplomatul azer a salutat reformele lansate de Guvernul Republicii Moldova, menţionînd că pe parcursul mandatului său va depune eforturile necesare pentru a dezvolta relaţiile bilaterale.
De asemenea, oficialii au făcut un schimb de opinii privind importanţa revigorării activităţii Comisiei interguvernamentale pentru colaborare comercial-economică şi posibilitatea organizării unui forum cu participarea oamenilor de afaceri din cele două ţări.
(Editor M. Jantovan)