Speakerul Camerei Comunelor a Parlamentului Marii Britanii va efectua o vizită la Chișinău
18:39 | 08.02.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 8 feb. /MOLDPRES/. În cadul vizitei sale de lucru la Londra, Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu Spikerul Camerei Comunelor Rt Hon. John Bercow, cu puțin timp înaintea votului forului legislativ pentru declanșarea procedurii de ieșire a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.
Cei doi oficiali au exprimat interesul pentru păstrarea unor relații bune și dezvoltarea acestora indiferent de statutul Marii Britanii în raport cu Uniunea Europeană.
Spikerul Camerei Comunelor l-a felicitat pe Andrian Candu pentru progresul în dezvoltarea democratică a Republicii Moldova din ultima perioadă. El a salutat agenda de reforme prezentată de Președintele Parlamentului, optînd pentru dezvoltarea și păstrarea valorilor democratice, egalității, luptei cu corupția și a unei piețe libere în Europa.
Președintele Parlamentului l-a invitat pe Spikerul Camei Comunelor la Chișinău. Invitația a fost acceptată de Rt Hon John Bercow. De menționat că Rt Hon John Bercow este dintr-o familie care a emigrat din România în Marea Britanie la începutul sec. XX.