ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Filarmonica Naţională s-a desfășurat Festivalul Primăverii „Anul Nou Chinezesc 2017”

18:21 | 10.02.2017 Categorie: Cultură

Chişinău, 10 feb. /MOLDPRES/. La Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici” a avut loc astăzi Festivalul Primăverii „Anul Nou Chinezesc 2017”, organizat de Institutul „Confucius” din cadrul Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, informează MOLDPRES.

La eveniment au participat Ambasadorul Republicii Populare Chineze în R. Moldova, Zhang Yinghong,  directorii Institutului „Confucius”, Wang Yifeng și Radu Plămădeală, alte persoane oficiale.

Solicitat de MOLDPRES, Ambasadorul Chinei la Chişinău, Zhang Yinghong, a menţionat că pe 30 ianuarie, s-au împlinit 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre China şi R. Moldova. „În această perioadă, relaţiile de prietenie dintre cele două ţări au cunoscut o dezvoltare profundă. Avem relaţii foarte bune atît în domeniul politic şi cel economic, cît şi în cel cultural”, a subliniat Zhang Yinghong.

Potrivit oficialului, în cadrul Institutului „Confucius” de la ULIM au învăţat limba chineză peste 3600 de studenţi. De asemenea, ea este studiată şi în alte instituţii: Grădiniţa „Lăstăraş”, liceele „Socrate” şi „M. Berezovschi” ş.a.

În context, directorul Institutului „Confucius” pentru R. Moldova, Radu Plămădeală a afirmat că, din 2009, de cînd a fost deschisă această instituţie, 43 de studenţi din Moldova au aplicat cu succes pentru burse de studii de licenţă şi masterat la universităţi din China.

În cadrul evenimentului, elevi şi studenţi de la instituțiile de învățămînt din R. Moldova, care studiază limba chineză au prezentat un program de dansuri şi cîntece chinezeşti.

Sărbătoarea Anului Nou datează în China de patru mii de ani. Din 28 ianuarie 2017 pînă pe 15 februarie 2018, în zodiacul chinezesc este Anul Cocoșului de Foc - un an puternic, în care toată lumea va avansa și va începe lucruri noi. 

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img17001122

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!