R. Moldova şi Ucraina au semnat un acord de cooperare pentru anul 2017
12:29 | 13.02.2017 Categorie: Politică
Chişinău, 13 feb. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, şi omologul său ucrainean, Volodimir Groisman, au semnat astăzi foaia de parcurs privind programul de cooperare între cele două ţări pentru anul 2017, informează MOLDPRES.
În cadrul unei conferinţe de presă, premierul Pavel Filip a declarat că la întrevedere s-a discutat despre evoluţia relațiilor moldo-ucrainene şi posibilităţile de dinamizare a parteneriatului bilateral. „Au fost abordate mai multe subiecte actuale pentru ambele state, printre care: intensificarea relaţiilor comercial-economice, protejarea ecosistemului rîului Nistru, precum şi abordarea comună în procesul de negociere a conflictului transnistrean. Mulţumim părţii ucrainene pentru participarea la negocierile în formatul 5+2, în vederea soluţionării conflictului prin păstrarea integrităţii şi suveranităţii Republicii Moldova”, a menţionat Pavel Filip.
La rîndul său, şeful Executivului din Ucraina a specificat că dialogul dintre cei doi oficiali a fost eficient şi constructiv. „Vom depune eforturi comune pentru soluţionarea problemelor existente. Totodată, am stabilit şi un plan de acţiuni pentru anul curent, care include subiecte de interes comun, precum: dezvoltarea relaţiilor comerciale, a infrastructurii rutiere, dar şi protejarea ecosistemului rîului Nistru. Vom coopera în continuare pentru obţinerea rezultatelor concludente”, a spus Volodimir Groisman
Tot astăzi, a fost semnat un protocol ce prevede facilitarea traficului transfrontalier dintre R. Moldova şi Ucraina.
Prim-ministrul, Pavel Filip, efectuează azi o vizită la Kiev, Ucraina, în cadrul căreia urmează să aibă o întrevedere şi cu Preşedintele ucrainean Petro Poroșenko.
(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)