Republica Moldova și Ungaria vor intensifica colaborarea în domeniul agriculturii
16:17 | 15.02.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 15 feb. /MOLDPRES/. Republica Moldova și Ungaria vor îmbunătăți colaborarea în domeniile siguranței alimentelor, sănătății animale și fitosanitar. Executivul a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi, un Memorandum de înțelegere între Ministerele Agriculturii din cele două state, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.
Documentul prevede consolidarea capacităților instituțiilor de stat cu competențe în domeniul siguranței alimentelor, ajustarea la cerințele sanitar-veterinare și fitosanitare ale Uniunii Europene, ceea ce va permite extinderea categoriilor de produse agricole exportate în UE.
De asemenea, aplicarea Memorandumului va dinamiza relațiile de cooperare în cadrul programelor și mecanismelor de asistență din partea UE și a structurilor regionale.
Memorandumul este încheiat pentru un termen de cinci ani și a fost semnat la 5 decembrie 2016, la Budapesta, Ungaria.