Executivul a aprobat Planul național de manifestări consacrate Anului Nicolae Testemițanu
16:07 | 22.02.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 22 feb. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de astăzi, Planul național de manifestări consacrate Anului Nicolae Testemițanu, informează MOLDPRES.
Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Guvernului, pe parcursul anului 2017, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția remarcabilă în dezvoltarea sistemului de sănătate, vor fi organizate o serie de activități științifice, culturale și sportive dedicate marcării a 90 de ani de la nașterea savantului.
Printre cele mai importante acţiuni se numără organizarea Congresului al IV-lea al specialiștilor în domeniul medicinii sociale și managementului sanitar, a conferințelor științifice și a lecțiilor publice, publicarea articolelor aniversare, precum și vernisarea expoziţiilor fotografice și de carte, dedicate savantului.
Nicolae Testemițanu a fost medic, savant, pedagog și academician. În perioada anilor 1963-1968 a deținut funcția de ministru al Sănătății, remarcîndu-se prin modernizarea sistemului de medicină și pregătirea cadrelor înalt calificate din acest domeniu.