ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La prima ședință plenară Parlamentul va aproba Planul de acțiuni pentru 2017

16:37 | 22.02.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 22 feb. /MOLDPRES/. Prima ședință a Parlamentului din sesiunea de primăvară 2017 va avea loc vineri, 24 februarie. Decizia a fost luată de Biroul permanent al Parlamentului, care s-a convocat, astăzi, în ședință, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Biroul permanent a aprobat ordinea de zi a ședințelor plenare pentru următoarele două săptămîni.

La prima ședință deputații vor aproba Planul legislativ anual al Parlamentului pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru 2017. Planul este derivat din Planul Național de Acțiuni, aprobat de Guvern. Documentul a fost dezbătut într-o ședință publică comună Parlament – Guvern, cu participarea președinților comisiilor permanente, care a avut loc la 2 februarie curent.

”Pentru Parlament rămîne prioritară în 2017 implementarea legilor și controlul parlamentar asupra reformelor care au fost lansate anul trecut și agreate cu partenerii de dezvoltare. Reforma sistemului financiar-bancar, a sectorului energetic, reforma justiției, lupta împotriva corupției, pachetul de integritate – toate sînt prioritare pentru sesiunea de primăvară 2017”, a menționat Președintele Parlamentului Andrian Candu.

Speakerul a mai anunțat că Biroul permanent a agreat crearea unui Grup de lucru, format din deputați din toate fracțiunile parlamentare, cu participarea societății civile și partenerilor de dezvoltare, care să analizeze propunerile de îmbunătățire a legislației electorale, ținînd cont de recomandările Curții Constituționale, Comisiei de la Veneția, misiunilor de observatori internaționali de la Consiliul Europei, UE și OSCE, precum și de propunerile venite din partea societății civile. Prima ședință ar putea să aibă loc în următoarele două săptămîni.

Sesiunea de primăvară a Parlamentului a început pe data de 1 februarie 2017.

img17001473

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!