ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite au inițiat negocierea unor acorduri bilaterale

15:30 | 06.03.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 6 mar. /MOLDPRES/. Inițierea negocierii unor acorduri de colaborare între Emiratele Arabe Unite și Republica Moldova a fost discutată la întrevederea comună a Președintelui Parlamentului, Andrian Candu, și Viceprim-ministrului, Ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, cu Ministrul Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Emiratelor Arabe Unite, Sheikh Abdullah bin Zayed Al Nahyan, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE. 

Vizita a avut loc la 5 martie 2017, la invitația familiei regale din Emiratele Arabe Unite.

Părțile au discutat inițierea negocierilor asupra Acordurilor de cooperare economică, evitarea dublei impuneri, precum și despre deschiderea ambasadelor în Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite. De asemenea, s-a discutat un pachet investițional pentru economia Moldovei, inclusiv în domeniul aviatic, IT, agricultură, servicii financiare etc.

În cadrul întrevederii, oficialii au mai discutat despre stadiul actual şi perspectivele dezvoltării cooperării bilaterale între Republica Moldova și Emiratele Arabe Unite, reconfirmînd angajamentul comun pentru aprofundarea dialogului politic și impulsionarea cooperării comercial-economice.

Totodată, în cadrul întrevederii, oficialii moldoveni au anunțat despre decizia Republicii Moldova cu privire la abolirea regimului de vize pentru cetăţenii EAU.

img17001792

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!