Douăsprezece persoane au fost reţinute pentru 72 de ore în dosarul licitaţiilor dubioase
12:13 | 11.04.2017 Categorie: Societate
Chişinău, 11 apr. /MOLDPRES/. Douăsprezece persoane au fost reţinute pentru 72 de ore de către ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) şi procurorii anticorupţie în cadrul unor percheziţii desfăşurate în întreaga ţară într-un dosar de corupţie în care sînt vizaţi funcţionari, primari şi agenţi economici, informează MOLDPRES.
Purtătorul de cuvînt al CNA, Angela Starinschi, a relatat pentru agenţie că printre reţinuţi sînt trei primari, patru directori de gimnazii din diferite raioane ale ţării şi directorii a cinci companii.
„Aceştia sînt bănuiţi de organizarea, prin coparticipare, a unor licitaţii dubioase, desfăşurate în cadrul unor proiecte investiţionale, scopul fiind favorizarea unor agenţi economici”, a menţionat Starinschi.
Potrivit procurorilor şi ofiţerilor de urmărire penală, reprezentanţi ai conducerii Fondului de eficienţă energetică ar fi acţionat în complicitate cu agenţi economici, reprezentanţii unor autorităţi publice locale, consilieri locali şi şefii unor instituţii de învăţămînt în vederea organizării unor scheme prin care au fost redirecţionate mijloace financiare, în proporţii deosebit de mari, unor companii promovate de către persoanele implicate în această infracţiune. Este vorba despre achiziţionarea unor lucrări de eficientizare a consumului de energie, termoizolare, reparaţii şi construcţii capitale.
Operaţiunea continuă şi în prezent.
(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)