Bursele de performanță și speciale pentru elevii talentați cu profil arte vor fi majorate
15:35 | 12.04.2017 Categorie: Societate
Chişinău, 12 apr. /MOLDPRES/. Bursele de performanță și speciale pentru elevii talentați din liceele-internat republicane cu profil arte și elevii talentați din clasele IV-IX ale Colegiului Național de Coreografie vor fi majorate cu 5 la sută, potrivit unei hotărîri aprobate astăzi de Guvern, comunică MOLDPRES.
”Această modestă majorare este determinată de indexarea prețurilor la mărfuri și servicii”, menționează Ministerul Culturii. Pentru implementarea acestui proiect, bugetul Ministerului Culturii prevede alocații suplimentare în sumă de 60,4 mii de lei.
Bursele de performanță de categoria I este de 320 de lei pentru clasele II-IV, 480 lei pentru clasele V-IX și 610 lei pentru clasele X-XII. Bursa de merit de categoria doi pentru clasele superioare este de 500 lei, iar categoria a treia – 460 lei. Bursa specială este în mărime de 480 lei.
(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)