ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 4 mii de militari au participat la lichidarea consecințelor calamităților naturale din luna aprilie

16:39 | 04.05.2017 Categorie: Societate

Chișinău, 4 mai /MOLDPRES/. Circa 4 mii de militari în termen şi prin contract ai Armatei Naţionale au fost implicați, în perioada 21 aprilie - 2 mai, la lucrările de înlăturare a consecințelor căderilor de zăpadă de la sfîrșitul lunii aprilie în raioanele din centrul şi sudul Republicii Moldova, relatează MOLDPRES. 

Potrivit comandantului Armatei Naţionale, generalul de brigadă Igor Cutie, în colaborare cu reprezentanții structurilor de resort, militarii Armatei Naționale au deszăpezit drumurile, au deblocat căile de acces spre instituțiile publice, au participat la defrișarea şi înlăturarea arborilor prăbușiți din cauza intemperiei. La efectuarea lucrărilor au fost implicate 151 de unități de tehnică de transport şi tehnică specială din dotarea Armatei Naţionale. De asemenea, efectivele Armatei Naţionale au participat la deblocarea albiei rîului Bîc. 

Sursa a specificat că în raionul Strășeni, militarii Batalionului de Geniu au deblocat drumul naţional M14, pe tronsonul dintre localitățile Negrești - Chişinău, au tractat 150 de autoturisme blocate în zăpadă. 

Generalul Cutie a mai menționat că Armata Națională a pus la dispoziția Ministerului Sănătății 15 unități de tehnică militară pentru transportarea bolnavilor la spital şi acordarea primului ajutor.

(Reporter V. Rusu, editor M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!