ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În premieră, vor fi organizate acțiuni dedicate Zilei Parlamentului Republicii Moldova

08:59 | 19.05.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 mai. /MOLDPRES/. Legislativul va organiza, în premieră, acțiuni dedicate Zilei Parlamentului Republicii Moldova. Evenimentele prilejuite de cea de-a 26-a aniversare se vor desfășura în perioada 20–23 mai curent, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Șirul acțiunilor va demara sîmbătă, 20 mai, cu participarea la ”Noaptea Europeană a Muzeelor”. Două mașini de epocă, din garajul Parlamentului, vor fi expuse în premieră publicului în curtea Muzeului Național de Istorie a Moldovei. Ulterior, acestea vor fi transportate în scuarul din fața clădirii Parlamentului.

Luni, 22 mai, vor fi organizate trei ateliere de lucru în parteneriat cu Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii și Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral. Înscrierea pentru participanți a fost anunțată la începutul lunii și se va finaliza astăzi, la ora 17.00. Pînă acum circa 80 de tineri s-au înregistrat pentru a participa la:

-dezbaterea unui proiect de lege;
-discuția despre egalitatea de șanse;
-simularea exercițiului de vot.

Ulterior, în sala de ședințe plenare, tinerii vor participa la o sesiune de întrebări-răspunsuri cu Președintele Parlamentului Andrian Candu.

La 23 mai, de Ziua Parlamentului va fi lansată o expoziție cu ocazia inaugurării muzeului instituției. Printre exponatele care se regăsesc la această oră în muzeu sînt documente istorice, fotografii și cadouri protocolare, primite de deputați de-a lungul anilor. În aceeași zi, cei mai talentați elevi ai Liceului republican de muzică ”Ciprian Porumbescu” vor primi bursele Președintelui Parlamentului.

Totodată, Oficiile teritoriale de informare ale Parlamentului vor desfășura Ziua ușilor deschise la sediile din Edineț, Orhei, Leova, Comrat.

La 23 mai 1991, în conformitate cu Hotărîrea Sovietului Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti de legislatura a XII-a, fosta republică unională, RSSM, este redenumită în Republica Moldova, iar Sovietul Suprem devine primul Parlament al Republicii Moldova.

img17003741

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!