ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful diplomației moldovenești a avut o întrevedere cu omologul său elveţian

12:11 | 19.05.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 mai. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a avut astăzi o întrevedere cu Şeful departamentului federal al afacerilor externe al Confederaţiei Elveţiene, Consilierul federal Didier Burkhalter. Întrevederea celor doi oficiali a avut loc în marja participării la cea de-a 127-a sesiune a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, care se desfăşoară în aceste zile în Cipru, Nicosia, relatează MOLDPRES citînd Serviciul de informare și comunicare cu mass-media al MAEIE.

Interlocutorii au efectuat un schimb de opinii cu privire la stadiul actual al relaţiilor moldo-elveţiene, agenda dialogului politic bilateral, cooperarea comercial-economică şi conţinutul viitoarei Strategii de Cooperare a Elveţiei cu Republica Moldova pentru anii 2018-2021.

Ministrul Andrei Galbur a apreciat înalt atît sprijinul politic al Elveţiei, cît şi asistenţa tehnică substanţială acordată ţării noastre pe parcursul celor 16 ani de activitate a Biroului de cooperare al Elveţiei la Chişinău, exprimînd totodată interesul în vederea diversificării domeniilor de intervenţie în următorul ciclu de asistenţă 2018-2021.

La rîndul său, Şeful diplomaţiei elveţiene a reiterat disponibilitatea ţării sale de a sprijini în continuare eforturile Republicii Moldova de modernizare şi aliniere la standardele europene.

De asemenea, cei doi oficiali au trecut în revistă cooperarea și susținerea reciprocă în cadrul organizațiilor internaționale, în particular OSCE și ONU.

img17003754

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!