ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierii Republicii Moldova şi Republicii Belarus au trasat noi perspective de cooperare

09:15 | 07.06.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 7 iun. /MOLDPRES/. Premierul Pavel Filip a avut ieri, la Minsk, o întrevedere cu omologul său belarus, Andrei Kobeacov, în cadrul căreia au fost identificate principalele obiective de cooperare pentru perioada următoare, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

În cadrul briefingului de presă comun susținut după întrevedere, Șeful Executivului de la Chișinău a remarcat caracterul dinamic al relațiilor moldo-belaruse.

Totodată, Premierul Pavel Filip subliniat că parteneriatul dintre cele două state se bazează pe transparență și previzibilitate. Iar acest fapt facilitează trasarea noilor perspective de colaborare pe segmente de interes reciproc. “Vizita actuală ne-a oferit oportunitatea de a face un schimb de opinii privind realizarea obiectivelor stabilite în comun. Totodată, prin dialog deschis și constructiv cu conducerea țării am reușit să identificăm noi puncte de creștere și am convenit asupra amplificării relațiilor existente pe întreg cadru de cooperare moldo-belarusă”, a declarat Pavel Filip.

Prim-ministrul a mai declarat că o atenție deosebită în timpul dialogului s-a acordat relațiilor comercial-economice, fiind accentuat potențialul existent și propuse acțiuni în vederea valorificării la maxim a acestuia. În context, a fost subliniată importanța activității Comisiei interguvernamentale moldo-belaruse pentru cooperare comercial-economică, care s-a întrunit ieri în ședință și care reprezintă un instrument calitativ de monitorizare a realizării obiectivelor comune stabilite. Totodată, Premierul Pavel Filip a exprimat interesul ţării noastre pentru preluarea experienței părții belaruse în domeniul agroindustrial, dar și pentru continuarea colaborării în vederea lărgirii gamei de tehnică agricolă produsă în comun.

La rîndul său, Prim-ministrul Republicii Belarus, Andrei Kobeacov, a reiterat deschiderea țării sale în acordarea suportului necesar părții moldovenești și a accentuat că relațiile bilaterale dintre state au cunoscut un nou impuls odată cu crearea grupurilor intersectoriale moldo-belaruse. De asemenea, Șeful Executivului de la Minsk a salutat participarea companiilor din Republica Belarus în dezvoltarea infrastructurii drumurilor Republicii Moldova și a accentuat evoluția cooperării în asamblarea tractoarelor, troleibuzelor și autobuzelor belaruse la Chișinău.

Tot ieri, au fost semnate mai multe acorduri de colaborare bilaterală în domeniul economic, dezvoltării regionale, culturii și științei.

img17004289

img17004289

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!