ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Energocom va procura energie electrică de la Centrala Electrică de la Cuciurgan la prețul de 45 USD/MWh

11:16 | 07.06.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 7 iun. /MOLDPRES/. Societatea pe acțiuni Energocom va procura, cu începere de astăzi, o parte din energia electrică pentru necesitățile Republicii Moldova, de la Centrala Electrică de la Cuciurgan, la prețul de 45 de dolari SUA pentru un MWh. Prețul este cu 10 la sută mai mic, comparativ cu cel achitat Companiei ”DTEK Trading” (Ucraina) și, respectiv, cel achitat anterior, informează MOLDPRES.

Potrivit contractelor semnate între Energocom și furnizori în anul trecut, energia electrică a fost livrată în perioada 1 aprilie 2016 – 31 martie 2017 la un preț de 48,995 dolari SUA pentru megawatt/oră, comparativ cu 67,95 dolari SUA cît achita pînă la 1 martie 2016.

Ministerul Economiei explică că decizia de negociere și semnare a contractului de procurare a energiei electrice încă cu un partener a fost luată de Energocom în urma evaluării situației energetice pe piața din regiune, ofertei de preț mai avantajoase, precum și în scopul diversificării surselor de alimentare cu energie electrică a consumatorilor țării și consolidării securității energetice a Republicii Moldova.

Republica Moldova procură în prezent energie electrică din Ucraina la preț de 49,9 USD/MWh. Ambele contracte sînt valabile pînă la 31 martie 2018 și garantează asigurarea integrală a Republicii Moldova cu energie electrică din ambele surse. Potrivit estimărilor specialiștilor din sectorul energetic, diversificarea surselor de procurare a energiei electrice va permite consumatorilor Republicii Moldova să beneficieze de cele mai avantajoase și sigure condiții de furnizare a energiei electrice pe toată perioada contractuală.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img17004296

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!